Al II-lea Seminar Internațional al Doctoranzilor în Drept – 11 noiembrie 2026
Școala Doctorală de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București organizează, în data de 11 noiembrie 2026, ora 18:00, cel de-al doilea Seminar Internațional al Doctoranzilor în Drept, cu tema „Metodologia comparativă și dreptul Uniunii Europene în cercetarea doctorală”.
Seminarul, coordonat de prof. univ. dr. Marieta Safta, o are ca invitată pe Tresi Ndreca, doctorandă în drept public comparat la Universitatea din Milano, Italia.
Evenimentul reflectă preocuparea constantă a Școlii Doctorale de Drept din ASE pentru internaționalizarea cercetării doctorale, promovarea dialogului academic și facilitarea schimbului de experiență între doctoranzii ASE și cei din școli doctorale din străinătate.
Seminarul se desfășoară online, prin Google Meet, și este deschis tuturor persoanelor interesate.
Programul și detaliile de participare
2nd International Doctoral Seminar in Law – November 11, 2026
The Doctoral School of Law at the Bucharest University of Economic Studies is organizing the 2nd International Doctoral Seminar in Law on November 11, 2026, at 6:00 PM (Bucharest time), focusing on “Comparative Methodology and EU Law in Doctoral Research.”
Coordinated by Professor Marieta Safta, the seminar will feature Tresi Ndreca, a PhD candidate in Comparative Public Law at the University of Milan, Italy, as a special guest.
This event highlights the Doctoral School of Law’s ongoing commitment to internationalizing doctoral research, fostering academic dialogue, and promoting the exchange of knowledge and research experiences between ASE doctoral students and their peers from doctoral schools abroad.
The seminar will take place online via Google Meet and is open to all interested participants.
