Nota 1. Tezele de doctorat se depun la Biblioteca Centrală ASE, sala 0207.
Nota 2 – Anexa 19 – Declarație privind opțiunile de publicare a tezei de doctorat –
face referire la Ordinul 3020/2024, cu privire la Regulamentul cadru privind studiile universitare de doctorat (art. 22 – alin. 1):
(15) Dacă studentul-doctorand optează pentru publicarea distinctă a tezei de doctorat sau a unor capitole din aceasta, el primește un termen de grație de maximum 24 de luni pentru realizarea acestei publicări, timp în care teza de doctorat, în format digital, devine inaccesibilă publicului. După expirarea termenului de grație, în cazul în care în platforma gestionată de UEFISCDI nu a fost încărcată nicio notificare cu privire la publicarea distinctă a tezei, documentul în format digital devine automat liber accesibil, cu atribuirea unei licențe de protecție a dreptului de autor.
Nota 3. Atenție! Se vor urma pasii din Metodologie pentru depunerea dosarului de susținere a tezei de doctorat.
Presusținerea tezei în comisia de îndrumare și integritate academică se poate realiza doar după ce DMCI emite atestatele cu privire la verificarea antiplagiat și la indeplinirea criteriilor minimale de susținere.