Desfășurare Program Doctoral

Studiile universitare de doctorat reprezintă cel de-al treilea ciclu al studiilor universitare oferite de către ASE-IOSUD, care permit dobândirea unei calificări de nivelul 8 din Cadrul European al Calificărilor şi din Cadrul Naţional al Calificărilor.

Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) este clasificată în categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie şi este acreditată de către Ministerul Educaţiei și Cercetării ca Instituţie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), prin Ordinul nr. 5775 din 14.12.2021Ordinul nr. 6697/2024. și Ordinul MEC nr. 3182/2025

În cadrul ASE doctoratul este de tip ştiinţific (învățământ cu frecvență-IF) și profesional (învățământ cu frecvență redusă – IFR).

Doctoratul de tip ştiinţific reprezintă o formă avansată de învăţare prin cercetare, contribuind la dezvoltarea de competenţe profesionale în domenii de specialitate, precum şi a unor competenţe transversale. Doctoratul științific are ca finalitate producerea de cunoaștere științifică originală, relevantă internațional, pe baza unor metode științifice și este o condiție pentru cariera profesională în învățământul superior și în cercetare.

Doctoratul profesional are ca finalitate producerea de cunoaștere originală pe baza aplicării metodei științifice, a reflecției sistematice sau a cercetării aplicative asupra unor creații artistice, asupra unor performanțe sportive de înalt nivel național și internațional sau asupra unor teme de importanță practică și care constituie o bază pentru cariera profesională în învățământul superior și în cercetare, în domeniile vizate.

În prezent, ASE organizează 11 programe de doctorat în cadrul a 13 școli doctorale, în domeniile fundamentale Științe economice, Drept și Științe administrative:

  1. Administrație și Management în Sectorul Public și Neguvernamental
  2. Administrarea Afacerilor (2 școli doctorale)
  3. Cibernetică și Statistică
  4. Contabilitate
  5. Economie (2 școli doctorale)
  6. Economie și Afaceri Internaționale
  7. Finanțe
  8. Informatică Economică
  9. Management
  10. Marketing
  11. Drept